Joi, 12 DECEMBRIE 2024

Fantana Mesterul Manole

FÂNTÂNA MEȘTERULUI MANOLE Vizavi de Ansamblul Episcopiei, către vest, în parcul cu acelaşi nume de pe bulevardul Eroilor, se găseşte o fântână despre care legenda spune că arată locul unde s-a stins din viaţă meşterul Manole, iscusitul constructor, pe care, pentru a nu mai face o biserică la fel de frumoasă, Neagoe Vodă l-a lăsat pe acoperiş laolaltă cu ceilalţi „nouă meşteri mari, calfe şi zidari”, poruncind să se dărâme schelele. Făurindu-şi aripi din şindrilă Manola a încercat să-şi ia zborul; pe locul unde a căzut, căci încercarea i-a fost nereuşită, a ieşit izvorul cu apă limpede, peste care s-a construit fântâna de astăzi. Monumentul, aşa cum îl putem admira în forma actuală, a fost ridicat de Episcopul Iosif la 1800, deşi prezenţa unei fântâni cu acest nume este atestată documentară în anul 1524. Pisania în versuri, arată osteneala ctitoricească a egumenului Meletie şi a episcopului cărturar al Argeşului, Iosif. Se consideră că pisania originală se păstrează la Muzeul Municipal.